Intalnirea Nationala Dacia Clasic 2011

Se vorbea printre pasionati de o intalnire natională, pentru a 3-a oară, un lucru care era mult asteptat de oamenii care au in garaje cate o masinută, pentru ei ca o perlă sacră stearsă de praf cu cea mai mare grijă si lustruită cu “pielicica de căprioară” intr-un mare fel ori de cate ori este nevoie. 
Vineri 6 mai, inainte cu o zi de a se intampla expunerea “bijuteriilor”, detinători pasionati de modelul 1300 parcurgeau cu emotie drumuri mai lungi sau mai scurte, din diverse zone ale Romaniei si nu numai, spre a se intalni in inima tării pentru a-si arăta, regla, fotografia, admira masinile si pentru a cunoaste sau reintalni oameni cu care de luni de zile, chiar ani comunicau telefonic sau prin posta electronică. Este senzational ce sentiment iti dă o astfel de reuniune, o emotie inegalabilă, o satisfactie inexplicabilă. Unii ar spune: “ De ce dom’le să mă duc eu asa prin tară, mai ales cu dacia? Cheltuieli si frica de a rămane in pană”, ei bine răsplata este in sufletul fiecărui participant care isi doreste această intalnire si totodată schimbul de experiente fel de fel, fără nicio stricăciune de ordin mecanic si absolut nicio emotie pe drum pentru că vorbim de niste masini detinute de impătimiti tipicari.
Ȋn pensiunea la care am fost cazati era o atmosferă minunată. Pasionati unul mai impătimit ca altul stăteau la mese si bineinteles, dezbăteau cu foc despre diverse experiente si mai ales despre dragele lor piese de muzeu. Nimeni nu avea nici cea mai vagă urmă de supărare sau necaz, toti erau prinsi in bratele unei trăiri plăcute ce nu va putea vreodată să le fugă din amintire.
Seara s-a lăsat si era cazul să ne indreptăm spre dormitoare avand in vedere ziua incărcată ce urma, dar nici gand să se intample una ca asta! Povestile s-au intins pe perioada noptii pană la ore tarzii cu cate o tărie in pahare si cate o tolbă de povestiri bine ancorată in suflete.
A doua zi de dimineată trezirea s-a facut destul de greu, dar nu aveam timp de zăbovit! Am pornit ultimele pregătiri si finisaje pentru expozitia ce avea să aiba loc in centrul orasului Sibiu sub ochii numerosilor nostalgici.
Senzatia intrunirii a fost categoric Renaultul 12 TL, cu volan pe partea dreaptă, al prietenului nostru violonistul Remus Azoitei care a adus masina tocmai din Londra ca să ne intalnească pe noi toti oamenii cu care vorbea deja de ceva vreme si bineinteles pentru a ne arăta mandria lui mecanică pe care o admiraserăm pană atunci doar in poze.
Remus la ora 6 dimineata isi lustruia comoara cu drag si astepta să ne trezim noi restul, nerăbdator fiind să ne incingem la drum spre locul de expozitie.
A ajuns Paul Micu, cel care s-a ocupat cu mare atentie de organizarea evenimentului si ne-a dat undă verde la plecare. Plecarea a fost una de exceptie, două randuri de masini frumoase foc porneau alternativ formand o coloană care urma să facă senzatie pe parcursul intregului drum spre Sibiu. Televiziunea ne astepta la iesirea din Răsinari. Masini cu reporteri si multe camere de filmat asteptau nerăbdatori să apară “marea” de dacii la orizont.
Coloana s-a indreptat spre parcarea teatrului din Sibiu unde de altfel am si rămas cu masinile aliniate frumos. Incet pe rand ajungeau tot mai multi detinători de masinute ingrijite si ne-am strans si ne-am tot strans pană am ajuns la un număr frumos de 35 de Dacii 1300 si 3 surioare Dacii 1100. Oamenii care erau doar in trecere nu-si puteau crede ochilor; se opreau făcand ochi mari si intreband despre masini. Chiar auzeam mame care le spuneau copilasilor lor: “Uite mamă astea sunt masini care erau conduse pe vremea lui bunicu si bunica, de mult , de mult.” Numai cuvinte frumoase, interviuri peste interviuri. Pleca un reporter cu cameramanul, veneau altii si tot asa. Motoare ingrijite, curatate si reglate la mare artă torceau si incantau privirea si auzul oamenilor in varstă care majoritatea spuneau “ Vai cat de frumoasă e! Si eu am avut una si tare-am fost multumit de ea”.  Aparatele foto isi umpleau cardurile cu viteza luminii si pozele, care mai de care, erau stocate pentru a rămane amintire.

Ziua a trecut cat ai clipi, stim cu totii că “ce-i frumos se sfarseste repede”. Dupămasa grabiti putin de o ploicică in stropi mari ne-am imbarcat in “bătranele” si am pornit inapoi spre locurile de cazare foarte multumiti, exaltati dar totodată infometati.
Ne-am asezat cu totii la masă povestind in continuu si asteptand mancarea gustoasă a ardealului. Nici n-am apucat sa punem tacamurile jos că a inceput o fericită actiune de stocare a pozelor pe suporturile digitale care le aveam la noi. Toată lumea alerga cu carduri si stick-uri pentru a face rost de fotografii din cat mai multe părti. Vremea ne-a rezervat si ea o surpriză si intr-un timp scurt norii ne-au acoperit masinile cu o pătură albă de zăpadă demnă de admirat. Cum să ningă in mai? Ei natura ne-a făcut un cadou drăgut pe care l-am acceptat si cu ale cărui fotografii am făcut senzatie mai apoi.
Bineinteles seara s-a incheiat la fel de tarziu ca si cea precedentă, insă cu subiecte in plus la dezbatere si un motiv strasnic de sărbătorire: Dacia 1300 este masină de colectie!
Duminica dimineata am dormit boiereste si după un mic dejun binevenit ne-am luat emotionati rămas bun după care fiecare ne-am indreptat spre case cu impresii plăcute noi si cu un elan proaspăt spre a ne perfectiona viziunile in legătura cu dragele noastre comori mecanice urmand ca la anul să ne reintalnim cu acelasi entuziasm poate intr-un număr si mai mare.